marți, 23 martie 2021

Plăcintă cu spanac

11 pași în ritm de primăvară:
  1. se face un aluat din faină albă, sare și apă călduță (se frământă bine pana nu se mai lipește de degete)
  2. se lasă la odihnit, în castronul acoperit, cel puțin 20 de minute
  3. se pregătește un amestec de verdețuri: ceapă verde, spanac, leurdă (și altele, după gustul propriu, inspirația de moment și anotimp) 
  4. se rade brânză sărată (de preferat o telemea veche)
  5. se împarte aluatul în părți egale (aproximativ cât o minge de tenis de câmp)
  6. se întinde, pe blatul uns cu ulei, într-o foaie subțire
  7. se presară pe foaia întinsă amestecul de verdețuri și brânza rasă
  8. se rulează
  9. se pune în tava de aragaz și se unge cu ulei
  10. se repetă ultimii patru pași până când se termină mingile de tenis
  11. se coace la cuptor, la 180 grade, pentru 35 de minute
Poftă bună!

PS: Ai întrebat cumva de cantități? Nu e nevoie: gătește cu dragoste (nu cu cântarul)!



driedfruits.ro/
driedfruits.ro

Ref#44438.00097
plantum.ro
plantum.ro

Ref#44356.00094
getbio.ro/
getbio.ro

Ref#44283.00006
organicindia.ro
organicindia.ro

Ref#44273.00005



Vezi mai multe reclame (actualizate) în ... Pagina cu reclame.


duminică, 14 martie 2021

100 de sfaturi (esențiale?)

  1. Gătește cu dragoste!
  2. Vezi dacă ai ingredientele esențiale înainte de a începe (ca de exemplu ulei pentru prăjit).
  3. Pune toate ingredientele la vedere (ca să nu uiți să le folosești).
  4. În timpul preparării, dacă constați că un ingredient nu va mai ajunge pentru o mâncare viitoare, trece-l imediat pe lista de cumpărături. E valabil și pentru hârtie de copt, folie de aluminiu, etc.
  5. Dacă nu folosești toată apa în care au fiert legumele pentru mâncare și dacă nu ai adăugat nimic în ea (mai ales sare și ulei), o poți folosi la udatul florilor (evident, după ce s-a răcit).
  6. Pentru ardei umpluți, ține ardeii 10 minute la abur (ca să se înmoaie).
  7. Vinetele şi ardeii se pot coace şi la cuptorul electric, setat pe grătar termic, la 175 de grade. Se întorc pe cealaltă parte după 30 de minute, apoi ardeii se scot după alte 15 minute, iar vinetele, după 30.
  8. Pentru o mâncare gustoasă de fasole boabe, fierbe o cană de fasole cu un litru de apă. Adăugă legume. Pasează legumele şi o parte din fasole.
  9. O ceașcă de hrișcă fierbe foarte bine în 2 de apă.
  10. Fierbe 3 minute, în apă clocotită, foile de lasagna înainte de a le pune în tavă. Pune-le la fiert una câte una (ca să nu se lipească între ele).
  11. Folosește lămâie pentru curățarea cuptorului cu microunde.
  12. Pentru o mâncare gustoasă folosește o ceașcă de linte şi două de apă.
  13. O mămăligă gustoasă se obține dintr-o măsură de mălai în patru măsuri de apă rece (și sare după gust). O fierbi până la consistența dorită, amestecând din când în când.
  14. De când începe să fiarbă, până este gata, pune un capac pe mămăligă ca să nu stropească. Nu uita să amesteci din când în când.
  15. După ce se spală și se scurge, o parte de mei se pune la fiert în 3 părți de apă. Se adaugă sare după gust și puțin ulei sau unt. Se fierbe acoperit, la foc mic, aproximativ 20 de minute. Când toată apa este absorbită, meiul este gata.
  16. Pentru fierberea optimă a orezului pune 4 cești de apă la una de orez.
  17. Spălă ouăle înainte de a le sparge.
  18. Mai ales vara, e posibil ca unul din ouăle pentru rețetă să fie stricat. Așa că nu le sparge în bolul cu toate ingredientele, ci, fiecare, într-o ceașcă.
  19. Un truc pentru scurgerea pastelor găsești aici.
  20. O ceașcă de quinoa fierbe excelent în 3 de apă. (Quinoa se clătește în cât mai multe ape. Ideal este să fie lăsată la înmuiat peste noapte.)
  21. Pentru iarnă, roșiile se pot păstra la congelator
  22. Un băț de la înghețată este ideal pentru borcănașele cu mirodenii. 
  23. Zahărul vanilat și cel vanilinat au același gust. Doar primul conține vanilie
  24. ... 100 ... vor urma