Poate influențat de cerul gri și de vremea umedă de afară, gândul mi-a zburat la satul bunicilor, la iernile petrecute acolo, când treburile gospodăriei erau, oarecum, mai puține și poveștile mai interesante. Și am simțit aroma mâncării de cartofi pe care o făcea bunica. Tot ce aveai nevoie găseai în beci (cea mai mare parte din grădină, dar și de la târg, de unde aveai grijă să te aprovizionezi din timp): cartofi (verificați periodic ca să nu se fi stricat vreunul), morcovi (păstrați în nisip), ardei (legați pe sfoară și agățați de grindă alături de funiile de usturoi), ceapă, bulion păstrat în sticle de lapte, pătrunjel și leuștean pus la uscat.
Prepararea mâncării era simplă: se alegea o cratiță mai mare (ca mâncarea să ajungă pentru câteva zile), se puneau ingredientele dorite (plus apă, sare, piper și una-două frunze de dafin) și, după ce focul făcut seara se mai domolea, se punea cratița în cuptorul sobei de teracotă cu plită. Până a doua zi de dimineață, la căldura plăcută și domoală a cuptorului, mâncarea era gata. Iar gustul, fenomenal!
E toamnă și mi-e dor de iernile copilăriei, când zăpada construia o întreagă lume de povești și apa din bocanci nu era luată în seamă. Mi-e dor de derdelușul de la țară, când ne bucuram că n-a trecut plugul și tot drumul din sat era numai al nostru. Mi-e dor de mirosul de foc de lemne, de friptura proaspătă de porc făcută pe plită, de mustul adus din beciul înghețat. Mi-e dor de părul bătrân din grădină, în care, oricât de grea era iarna, mai găseai, undeva în vârf, câteva pere uitate de toamnă. Mi-e dor de pădurea dezgolită, acoperită de nea şi plină de liniște amorţită, unde, cu vecinul pădurar care o cunoştea ca-n palmă, căutam şi găseam întotdeauna un brăduţ pentru Crăciun. Mi-e dor de lătratul supărat al lui Azor, când în fapt de seară era trezit de glasurile colindătorilor. Mi-e dor de ciripitul înfofolit al vrăbiuţelor ce învăţau repede să-şi ceară tainul zilnic de firimituri. Mi-e dor de mirosul proaspăt de cozonac, de aroma clocotitoare a gogoșilor, de laptele cald de abia muls. Mi-e dor de copilăria zburdalnică, nebunatică, nepăsătoare şi fără griji, ce a rămas departe, din ce în ce mai departe.
